Pagini


miercuri, 23 februarie 2011

Un partid poate oferi mai mult decât guvernare şi legi? Avem nevoie de ceva nou pentru a schimba percepţii? Ne implicăm mai mult?

Câteva din întrebările care m-au preocupat în ultimul timp și încă pun în balanță nevoia de schimbare cu cea de adaptare sau chiar conservare. Este oare timpul pentru o regândire a unei structuri organizaționale precum partidul politic? Sunt multe aspecte ce merita discutate. Gestionarea unui partid de masă pune destule probleme în momentul în care motivația scade și calitatea clasei politice ajunge la un nivel inferior. În mod special mă preocupă situația organizațiilor din teritoriu la care eu țin destul de mult și le consider pilonii partidului. Un vârf ce nu este bine susținut nu va avea aceeași priveliăte cuprinzătoare!
Salut initiațiva filialei constanțene a Partidului Național Liberal de a dinamiza și reorganiza filialele. Președintele organizației județene PNL, Puiu Hasotti, a declarat că aceste deplasări au drept scop principal reorganizarea filialelor partidului de la nivelul județului, precum și aflarea problemelor cu care se confrunta populația din mediul rural. În plus, Hasotti a afirmat că "aceste deplasări sunt efectuate și pentru a discuta cu membrii PNL planurile de acțiune pentru urmatoarele cinci luni, în vederea pregătirii campaniei electorale pentru alegerile de anul viitor". Avem parteneri conștiincioși!
Noi am lansat încă din decembrie 2010 astfel de întâlniri și vom lua pulsul din cadrul organizațiilor din teritoriu, dar totuși pun accent pe situația cetățenilor și ceea ce așteaptă ei de la o bună guvernare. Avem două componente: întărirea organizațiilor din teritoriu și analiza nevoilor reale ale cetățenilor cu identificarea problemelor și găsirea de soluții.
Totul este posibil, trebuie doar să vrei!