Declară domnul Vlad Bontea, vicepreşedinte PSD Mehedinţi
-Domnule vicepreşedinte, aflu că vreţi să depuneţi o Moţiune simplă…
-Da, suntem pregătiţi, prin parlamentarii PSD, să facem un astfel de demers. Este timpul ca Puterea să se gândească şi la cei mulţi şi amărâţi care populează această ţară, nu doar să-şi recupereze cheltuielile făcute în campania pentru alegerea preşedintelui!
-Se spunea ceva şi despre un referendum…
-Da, vrem să iniţiem şi un referendum privind punctul de pensie! Cred că celor mai mulţi dintre români le-a ajuns cuţitul la os, viaţa devine din ce în ce mai grea, iar cei din cercul puterii sunt preocupaţi doar să le meargă lor bine. De altfel, cred că PD-L este un partid aflat în disoluţie!
-De ce spuneţi asta?
-Pentru că aşa se vede! Când unul dintre liderii partidului, în numele câştigării unei sume de bani, aranjează lichidarea politică a unui primar al partidului, care a mai şi contribuit mai mult decât substanţial, la campania pentru prezidenţiale, dumneavoastră ce concluzie trageţi?
-Presupun că nu are deloc importanţă punctul meu de vedere dacă vă referiţi la cazul Solomon…
-La el, la cine altul? Acestea sunt trăsăturile unei bătălii de gherilă în sânul aceleiaşi formaţiuni politice, iar perioada următoare va dezvălui faptul că sunt mai multe astfel de tabere în PD-L.
-Vă bucură acest lucru?
-Sincer, nu! Astea sunt mizerii care nu ar trebui să se întâmple în politică, dar, privind partea bună a lucrurilor, este bine că se întâmplă la ei…
Interviu publicat in ziarul Mehedinteanul, Duminica, 14 martie 2010
miercuri, 17 martie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Arhivă blog
-
►
2011
(24)
- ► septembrie (2)
-
►
2009
(2)
- ► septembrie (2)