
Încă un capitol unde Bucureştiul se află într-adevăr în urma majorităţii capitalelor europene. Acesta este suprafaţa spaţiilor verzi. In momentul de faţă, municipiul de pe malul Dâmboviţei are 23,21 metrii pătraţi pe cap de locuitor faţă de norma europeană de minim 26 mp. Există intenţia ca acest minim să fie atins până în 2013, dar va fi foarte greu să se găsească noi spaţii verzi într- un oraş şi aşa destul de aglomerat cu multe lipsuri care intră la rândul lor, în concurenţă directă cu posibilele noi parcuri atunci când vine vorba de terenurile necesare ( un exemplu simplu ar fi locurile de parcare).
Ĩn plus, la nivel naţional lucrurile stau chiar mai rău, în muncipii precum Târgu- Jiu sau Slatina nu erau decât 7 respectiv 12 metrii pătraţi pe cap de locuitor în 2007, dar erau planuri ca până în 2010 să se ajungă la 20. Media naţională în 2010 atingea abia 9 mp. Dată fiind această situaţie este clar că crearea de noi zone înverzite devine crucial pentru oricine este interesat de subiectul dezvoltare urbană. Acestea cresc calitatea vieţii citadine şi reduc poluarea ( alt capitol unde suntem în urmă conform normelor europene),iar această ţintă minimă nu este neapărat suficientă. Conform indicaţiilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, norma recomandată ar fi de 52 mp şi există oraşe europene precum Stockolm şi Londra care au 83 respectiv 64 mp.
Ĩn Bucureşti primăria a elaborat un cadastru verde. Conform documentului, capitala are 23,21 metri pătraţi de spatiu verde pe cap de locuitor, iar cea mai mare suprafaţa de spaţii verzi este în sectorul 1 - 77,19 mp/cap de locuitor.
Cadastrul verde a presupus inventarierea tuturor arborilor si a spatiilor verzi de pe domeniul public . Au fost considerate spaţii verzi arborii, iarba si cimitirele, parcuri, scuaruri, plantaţii de aliniament etc.
Documentul conţine şi date contradictorii. Astfel, potrivit unei statistici prezentate în acest studiu, în 1989 Bucureştiul avea o suprafaţă de spaţii verzi de aproximativ 4.500 de hectare, iar in 2007 erau circa 3.000 de hectare de spaţiu verde.
Cadastrul verde arată însă în 2010 o creştere spectaculoasă a suprafeţei spaţiului verde, care ajunge din nou la 4.500 de hectare.
Reprezentanţii primariei spun că vechile cifre erau greşite, deoarece era imposibil ca în trei ani suprafaţa de spaţiu verde din Bucureşti să crească cu 1.000 de hectare în condiţiile în care s-au defrişat sute de hectare.
Statisticile pe sectoare:
Suprafaţa spaţii verzi, metru pătrat pe cap de locuitor:
• Sectorul 1 - 77,19
• Sectorul 4 - 21,12
• Sectorul 6 - 17,71
• Sectorul 3 - 16,27
• Sectorul 5 - 12,8
• Sectorul 2 - 12,43
Numărul de arbori:
• Sectorul 1 - 555.366 arbori
• Sectorul 2 - 196.340 arbori
• Sectorul 3 - 253.221 arbori
• Sectorul 4 - 233.887 arbori
• Sectorul 5 - 198.638 arbori
• Sectorul 6 - 279.887 arbori
Suprafaţa de spaţii verzi:
• Sectorul 1 - 1.757,7 hectare
• Sectorul 2 - 444 ha
• Sectorul 3 - 649,7 ha
• Sectorul 4 - 634,2
• Sectorul 5 - 369,6
• Sectorul 6 - 657
Spaţii verzi degradate:
• Sectorul 1 - 88,6 ha
• Sectorul 2 - 19,1 ha
• Sectorul 3 - 2,2 ha
• Sectorul 4 - 224,7 ha (include fostul lac Văcăreşti)
• Sectorul 5 - 16,1 ha
• Sectorul 6 - 17,0 ha
În total, suprafaţa de spaţii verzi degradate este de 367,7 ha. Ĩn capitală există 110 arbori ocrotiţi.
Pentru procentul de 26 mp pe cap de locuitor stabilit de normele europene, un studiu propune amenajarea spatiilor verzi degradate şi plantarea altor arbori pe aliniamentele stradale.
De asemenea, primarul Sorin Oprescu a declarat că îşi propune să câştige noi spaţii verzi prin proiectul de amenajare a malurilor Dâmboviţei care are un cost de 23 de milioane de euro. Este şi iniţiativa de înverzire a teraselor unor clădiri din Regie, care ar aduce un plus de 7000 de mp. Costul este de 7,5 milioane de lei şi ar putea reprezenta un model pentru blocurile din restul capitalei dar şi din alte centre urbane mari din ţară. Nici implicarea celor din mediul privat nu ar fi de neglijat, prin acţiuni de RSI ( responsabilitatea socială a întreprinderii), reprezentaţii mediului de afaceri ar putea contribui cu proiecte ( precum cel desfăsurat de Raiffeisen în Ploieşti cu scopul creşterii suprafeţei de spaţii verzi).
Următorul pas in definitivarea cadastrului verde ar fi inventarierea arborilor de pe domeniul privat, deoarece acolo au loc defrişări masive, peste noapte, fără să ştie nimeni câţi arbori există în realitate.
Din datele de mai sus reiese clar că şi în acest domeniu Bucureştiul rămâne un oraş al contrastelor, dacă în sectorul 1, locuitorii stau mai bine decât cei din Londra şi mult peste norma recomandată de OMS, în restul sectoarelor nu este atins nici măcar minimul cerut de UE. Este evident că majoritatea primăriilor de sector vor trebui să depună eforturi considerabile pentru înverzirea terenurilor aflate în gestiune. Apoi chiar şi aceste date pot fi înşelătoare deoarece cimitirele au fost considerate spaţii verzi, dar caracterul lor recreaţional este mai mult decât îndoielnic.
Parcul Verdi
Suprafaţă totală- 5.65 ha;
Suprafaţă retrocedată- 5000 mp;
Proiecte imobiliare- nu au fost anunţate;
Parcul Bordei
Suprafaţă totală- 20.9 ha;
Suprafata retrocedată - 5.000 mp;
Proiecte imobiliare- club sportiv;
Parcul Circului
Suprafaţă totală- 14.38 ha;
Suprafaţă retrocedată- menajeria Circului, circa 9.000 mp;
Proiecte imobiliare- turn birouri 19 etaje;
Parcul IOR
Suprafaţă totală- 85 ha;
Suprafaţă retrocedată- 12 ha;
Proiecte imobiliare- mall;
Parcul Operei
Suprafaţă totala - 4.4 ha;
Suprafaţă proprietate privată – circa 1,5 ha;
Proiecte imobiliare- un hotel de trei etaje, o sala de sport şi terenuri de tenis;
Parcul Tineretului
Suprafaţă totală- 80.34 ha;
Suprafaţă retrocedată – 6,8 ha;
Proiecte imobiliare - cartiere rezidenţiale;
Parcul Floreasca
Suprafaţă totală - 7.4 ha;
Suprafaţă retrocedată – doua cereri de retrocedare în curs de soluţionare;
Proiecte imobiliare- nu au fost anunţate;
Parcul Bazilescu
Suprafaţă totală - 13 ha;
Suprafaţă retrocedată- trei cereri de retrocedare în curs de soluţionare;
Proiecte imobiliare- nu au fost anunţate;
Pepiniera Tei-Toboc
Suprafaţă totală- 34 ha;
Suprafaţă proprietate privată- 34 ha;
Proiecte imobiliare- un cartier de blocuri de 45 de etaje pe 25 ha;
Baza sportiva Spartac
Suprafaţă totală – 8,2 ha;
Suprafaţă retrocedată – 8,2 ha;
Proiecte imobiliare- mall si terenuri de sport;